Infiintata in 1994, cu suportul si expertiza organizatiei europene de profil, avand in prezent peste 2500 de membrii din industria ospitalitatii romanesti, grupati in filiale judetene si regionale in intreaga Romanie, asociatia noastra este principalul vector de promovare si de reprezentare a rutelor, destinatiilor, obiectivelor, infrastructurii, serviciilor, traditiei rurale romanesti si europene, produselor si intereselor proprietarilor sau administratorilor de resursa turistica naturala sau culturala din Romania.
ANTREC este o organizatie a proprietarilor de pensiuni turistice sau restaurante cu specific, a mesterilor populari si ansamblurilor folclorice, a proprietarilor sau administratorilor unor obiective din patrimoniul cultural sau natural, a agentiilor de turism care promoveaza si vand produse, pachete si servicii turistice ce vizeaza turismul rural, ecologic si cultural, a altor actori din acest domeniu care sunt pasionati si actioneaza pentru promovarea rutelor, destinatiilor si obiectivelor din zona patrimoniului cultural, patrimoniului natural si patrimoniului imaterial al Romaniei.
Asociatia noastra este reprezentativa la nivel national si international, este asociatia nationala de profil membra in Eurogites (Organizatia Europeana de Turism Rural) care reprezinta Romania in acest domeniu.
La nivel national este recunoscuta ca asociatie reprezentativa in acest domeniu de:
– Ministerul Economiei, Comertului si Serviciilor, facand parte din Consiliul Consultativ pe sector;
– Autoritatea Nationala pentru Turism, facand parte din Consiliul Consultativ;
– Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, fiind liderul GLT3 – Patrimoniul Cultural si Natural din cadrul Retelei Nationale de Dezvoltare Rurala (PNDR);
– Ministerul Fondurilor Europene, fiind singura asociatie reprezentativa din domeniul turismului ce face parte din CCMAP (Comitetul de Coordonare pentru Managementul Acordului de Parteneriat 2014-2020 – pentru finantari cu fonduri europene);
– Ministerul de Externe, organism de stat cu care colaboram pentru promovarea Romaniei avand nenumarate actiuni atat cu ambasadele cat si cu delegatii straine;
– Muzeul Satului, fiind asociatie partenera in organizare de evenimente si promovare patrimoniu cultural si imaterial, avand in acest sens stand permanent in cadrul muzeului;
– Alte autoritati publice centrale si locale precum si alte institutii publice care ne solicita pentru consultanta si organizari de evenimente;
– Organisme private si asociative care ne solicita in organizarea de evenimente, in parteneriate strategice, in consultanta, in promovare, s.a.
Membrii si partenerii nostrii beneficiaza de expertiza noastra, vasta experienta, capacitatea de lobby, fiind apreciati ca cel mai calificat si performant motor profesional in promovarea si dezvoltarea domeniului nostru de activitate. In acest sens amintim doar cateva realizari si activitati: conceptul de clasificare a pensiunilor pe margarete, standuri permanente la targurile nationale de turism, consultanta si asigurarea solutiilor pentru dezvoltarea de infrastructura turistica specifica, organizare de evenimente competitive international si nu in ultimul rand promovarea si dezvoltarea zonelor rurale la nivelul de rute si destinatii turistice competitive mondial. Cel mai recent proiect al nostru vizeaza realizarea Dunarii Turistice ca ruta si destinatie competitiva la nivel mondial.
Cu prietenie,
Gabi Zamfir
Presedinte