OBIECTIVE TURISTICE IN ILFOV

          Potentialul turistic al judetului Ilfov este legat de asezarea sa pe locul vechilor Codrii ai Vlasiei si a zonelor de padure ramase, precum si a prezentei in regiune a lacurilor si a vechilor manastiri ortodoxe impreuna cu muzeele acestora. O atractie deosebita o reprezinta pescuitul, sporturile nautice, vanatoarea si accesul la valori culturale de patrimoniu. Avem ca principale puncte de atractie : Caldarusani, Raioasa, Cernica, Snagov si Mogosoaia, ce reprezinta complexe alcatuite din paduri, lacuri si manastiri. Cele mai importante paduri sunt cele de la Caldarusani, Snagov si Raioasa. Sunt alcaturite din diverse specii de arbori, unele foarte rare, avand o flora si fauna foarte bogata. Padurea Snagov face parte dintr-o rezervatie naturala, conservand atat flora cat si fauna. Lacul Snagov face parte din aceeasi rezervatie, conservandu-si minunata flora, in special nuferii albi si galbeni, lotusul si stuful. Manastirile au fost constituite incepand cu evul mediu, pe malurile si insulele lacurilor. Majoritatea dintre ele au muzee in care sunt expuse manuscrise vechi, obiecte de cult si arta sacra.

MANASTIREA CALDARUSANI

          Reprezinta una dintre cele mai pretioase ctitorii feudale ale judetului Ilfov, fiind situata la 35km de Bucuresti, in partea de nord-est, intr-o peninsula inconjurata de apele lacului Caldarusani. Se spune ca la inceput, peninsula a fost un ostrov, despartit de mal de o fasie ingusta de apa. In jur se intindeau codrii seculari ai Vlasiei, refugiu al haiducilor si al celor prigoniti de soarta sau porniti in bejenie. Pe aceste meleaguri, pline de farmec si pitoresc, a hotarat domnitorul Matei Basarab sa ridice sfanta Manastire intru lauda sfantului mare mucenic Dimitrie, izvoratorul de Mir. Lacul a fost cumparat de catre domnitor in anul 1637. Matei Basarab, ctitor si iubitor de cultura, pomeneste intr-un hristov din 1641 despre manastirile inchinate, printre care se regaseste si cea de la Caldarusani. Manastirea a reprezentat un important centru de cultura unde s-au acumulat colectii bogate de manuscrise bisericesti realizate de calugari, tiparituri religioase. 

 MANASTIREA CERNICA 

               Situat la 12 km de Bucuresti, lacasul face parte din teritoriul administrativ al comunei Pantelimon. Pe malul sudic al lacului Cernica, pe un patrimoniu care inainteaza in mijlocul apelor, se afla pretioasa rezervatie arheologica formata dintr-o vasta necropola neolitica. Manastirea Cernica a fost construita initial in 1608, din lemn, cu hramul "Sfantul Nicolae", de catre Cernica Stirbei (mare vornic al lui Mihai Viteazul si al lui Radu Serban) si refacuta intre anii 1781 - 1786. Pe acest loc astazi se afla biserica "Sfantul Nicolae" din Ostrov, edificiu de mari proportii, construit in 1815, in timpul domnitorului Ion Gheorghe Caragea. Biserica principala a manastirii Cernica, cu hramul Sfantul Gheorghe, a fost ridicata intre anii 1831 - 1842, de catre Calinic si arhiereul Ioanichie Stratonichios. Avariata de cutremurul din 1838, biserica a fost refacuta sub domnia lui Alexandru Ghica, in 1842 si restaurata cu tot ansamblul manastiresc, de catre patriarhul Justinian, intre anii 1965 - 1967. Portretele ctitorilor acestei biserici, aflate in pronaos sunt opera pictorului Sava Hentia. Un loc aparte il reprezinta cimitirul manastirii, rezervat la inceput monarhilor, care a primit pentru odihna vesnica personalitati ale tarii precum : mitropolitul Nifon, marele ban Tudor Vacarescu, scriitorul Gala Galaction, pictorul Ion Tuculescu, etc.

MANASTIREA SNAGOV

          Reprezinta cea mai pretioasa piesa din salba manastirilor ce inconjoara Bucurestiul. Situat in nordul judetului Ilfov, la 30 km de Bucuresti, lacasul bisericii manastirii Snagov, adevarata bijuterie de arhitectura medievala, domina ostrovul din mijlocul lacului, incarcat de istorie si legenda. Manastirea Snagov a fost ridicata pe locul unei stravechi asezari dacice. Descoperirile din 1933 au dat la iveala fundatiile unui edificiu monahal, precum si monede din timpul domnitorului Mircea cel Batran, perioada din care provine si cea mai veche atestare a manastirii. Actuala biserica a fost refacuta din caramida, in stil bizantin, atonit, intre 1517 - 1521, de catre domnitorul Neagoe Basarab (1512 - 1521), suferind mai apoi prefaceri in timpul lui Vlad Tepes si Mircea Ciobanul. In teritoriul monumentului conservat, care a suferit numeroase transformari si restaurari, se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum si portretele lui Neagoe Basarab cu fiul sau Teodosie si ale lui Mircea Ciobanul cu familia sa.                        

Faima manastirii Snagov este legata de personalitatea aprigului voievod Vlad Tepes, care a fortificat edificiul, a construit un pod, un turn de clopotnita, o fantana, un tunel de refugiu, precum si o inchisoare pentru tradatori si raufacatori. Ucis in padurea din preajma Baltenilor, in 1476, Vlad Tepes a fost inmormantat la Snagov, unde se afla lespedea sa funerara. Cercetarile nu au confirmat insa existenta trupului voievodului, care a fost urmarit si dupa moarte de ura dusmanilor. Tot aici, si-a gasit sfarsitul, in decembrie 1662, si batranul postelnic Constantin Catacuzino, victima a intrigilor boierilor in lupta pentru domnie. Martora tacuta a capriciilor istoriei si loc de refugiu in vremi de restriste, manastirea Snagov a cunoscut perioade de stralucire sau decadere, capatand o aureola de sublim tragic. Inca din 1643 Matei Basarab instalase aici o tipografie dar apogeul cultural a avut loc in timpul lui Constantin Brancoveanu, cand staret al Snagovului a fost eruditul carturar Antim Ivireanul (1650 - 1716), devenit mai tarziu mitropolit al Tarii Romanesti. El a tiparit carti in greaca, slavona si araba care au dus faima mesterilor de la Snagov pana in Grecia, Asia Mica si Egipt. Din pacate, destinul tragic al marelui ctitor de cultura, care a fost Antim Ivireanul, ucis de turci in 1716, aminteste de sacrificiul continuu al carturarilor care au rezistat vremurilor potrivnice, cultivand hrana spirituala a romanilor. Biserica afectata de cutremure a fost refacuta de mai multe ori.

PALATUL FAMILIEI ALEXANDRU GHICA

          Palatul se afla in comuna Moara Vlasiei atestata pentru prima oara in 1622. Pana in anul 1807 mosia era a boierului Ianache Mavrodin, care o vinde lui D. Ghica. Acesta o lasa mostenire lui Alexandru Ghica, domn al Tarii Romanesti (1834 - 1842) si apoi caimacam (1834 - 1858). Dimitrie Ghica incepe constructia palatului, ca resedinta de vara, intr-o arhitectura clasica franceza, avand o terasa orientala spre gradina si perfect incadrata in peisagistica locului. In anul 1924 palatul a fost donat Academiei Romane in administrarea careia se afla si in prezent.

PALATUL STIRBEY

          In anul 1845, principele Barbu Stirbey (1844 - 1856) devine proprietarul mosiei de la Buftea, unde si-a amenajat probabil o casa de vara. Edificiul actualului palat a fost ridicat in anul 1864, de fiul acestuia, Alexandru Stirbey, in ambianta unui frumos parc de arbori seculari. Cladirea, cu arhitectura sobra, are fatada cu ancadramentele de piatra, cu motive decorativesimple, care dau edificiului rafinament si eleganta. In parc a fost construita si o capela, realizata in stil eclectic, cu influente bizantine, gotice si de Renastere, avand o scara dubla din marmura de Cararra. Dupa 1895, proprietarul mosiei devine fiul sau, Barbu Stirbey, care a realizat aici, una din marile ferme ale tarii. El a fost primul care a introdus in Romania cultura bumbacului si a orezului. A infiintat pepiniere de vita americana, o laptarie si o moara, iar in 1902 a construit o fabrica de vata si pansamente. Barbu Stirbey s-a bucurat de increderea si prietenia familiei regale a Romaniei, fiind numit sfetnicul acesteia si chiar prim-ministru. Dupa anul 1950 palatul a fost amenajat pentru protocol, iar dupa anul 1990 ca hotel, iar parcul a fost deschis pentru public.

OBIECTIVE TURISTICE IN BUCURESTI

          Desi a avut mult de suferit de-a lungul timpului : invazii, incendii, cutremure si mai nou, dar poate cel mai grav indiferenta tuturor, Bucurestiul are ce sa arate vizitatorului, fie ca acesta vine din provincie sau din strainatate.

ATENEUL ROMAN

          C. Esarcu, V.A. Ureche si N. Kretulescu au infiintat in 1865 institutia Ateneul Roman cu scopul "inzestrarii poporului cu cunostinte folositoare". Pentru a strange banii necesari pentru constructia cladirii s-a apelat la colectarea publica avand motto-ul "Dati un leu pentru Ateneu". In 1886 a inceput constructia dupa planurile arhitectului francez Albert Galleron si a fost inaugurata la 14 februarie 1888. Aici isi are sediul Filarmonica "G. Enescu" si tot aici au evoluat unii dintre cei mai de seama dirijori si solisti interpreti ai veacului XX : Erich Kleiber, Sergiu Celibidache, Ionel Perlea, Herbert von Karajan, Dinu Lipatti, etc.

OPERA

          Desi in Romania manifestari ale genului liric dateaza inca din secolul XIX, cladirea Operei Romane este o constructie relativ noua (1953) ridicata dupa planurile arhitectului Octav Doicescu. Are o capacitate de 2200 de locuri, deasemenea gazduieste la ultimul etaj Muzeul Operei in care sunt expuse documente, fotografii, costume ilustrand dezvoltarea acestui gen artistic in Romania. In fata cladirii se afla statuia marelui muzician George Enescu, o sculptura in bronz de Ion Jalea.

CERCUL MILITAR ROMAN

          Cladirea Cercului Militar Roman a fost construita in anul 1912 dupa planurile arhitectilor D. Maimarolu, V. Stefanescu si E. Dodeaud, fiind tributarea stilului neoclasic francez. Are interioare somptuoase care au gazduit de-a lungul timpului baluri, reuniuni si, in zilele noastre, expozitii de pictura, sculptura, lansari de carte, etc. Desi locul acesta are o istorie interesanta, putina lume o cunoaste. Primul indiciu este fantana din fata Cercului Militar National care se numeste Sarindar, dupa numele bisericii ctitorita probabil de Matei Basarab. Mult mai tarziu, pe la sfarsitul secolului XVIII este vestita pentru icoana Fecioarei, facatoare de minuni. Reconstruita de mai multe ori, biserica a fost afectata grav de cutremurul de la 1838, ruinandu-se apoi incet, incet.

PALATUL PARLAMENTULUI (CASA POPORULUI)

          Casa Poporului s-a contruit pe fostul Dealul Spirii (dupa numele unui renumit doctor din zona) in anii "80, cand a inceput "urbanizarea" intregului cartier, la "indicatiile ctitorului de geniu". Ridicata pe o colina artificiala, Casa Poporului are o inaltime de 84m, cuprinde 12 etaje, are o nota dominanta, impunatoare, iar cu suprafata sa de 330.000 de metrii patrati, devine a doua cladire din lume, dupa Pentagon. Aici a dorit Ceausescu sa fie resedinta presedentiei, a comitetului central al partidului comunist si al unor ministere. In forma de piramida fara varf (au fost probate cateva cupole, idee la care s-a renuntat) palatul cuprinde vaste holuri, coridoare lungi, nenumarate sali imense, iar cea mai mare se numeste Sala Unirii, cu o inaltime de 16 m si o suprafata de 2200 de metrii patrati, aici aflandu-se cel mai mare candelabru din cladire, cu o greutate de 3 tone si 7000 de becuri.

ARCUL DE TRIUMF

          Arcul de Triumf a fost inaltat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbanda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935 - 1936. Fatada sudica este frumos impodobita cu doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale distruse de regimul comunist, dupa anii "80. In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul. Deasupra fiecarui medalion se afla cate o Victorie in relief, opere ale sculptorilor C. Baraski si M. Constantinescu. Pe fatada nordica, alte doua medalioane au sculptate chipurile Barbatia si Credinta. Barbatia infatisaza un razboinic cu sabie, lucrare a lui I. Jalea, iar Credinta pe cea a unui tanar cu o cruce, autor C. Baraski. Victoriile de deasupra lor sunt executate de sculptorii D. Onofrei si C. Medrea.

MUZEUL SATULUI

          In primavara anului 1936 ia fiinta Muzeul Satului Romanesc, creatie colectiva a Scolii Sociologice Romane, infiintata si condusa de profesorul Dimistrie Gusti. Cel care s-a gandit prima oara la construirea unei colectii de arta populara, a tipurilor de gospodarii taranesti si-a prezentarii lor in expozitii, a fost scriitorul Al. Odobescu cu mult timp in urma. La deschiderea sa, muzeul cuprindea o saprafata de 5 ha si doar 30 de case taranesti, caracteristice diferitelor zone din tara. La amplasarea lor, au luat parte oameni de cultura, specialisti, 1100 muncitori de diferite meserii si 130 mesteri populari din satele locuintelor selectate. De-a lungul anilor, suprafata muzeului a crescut pana la circa 15 ha, iar numarul de constructii amplasate depaseste cifra de 300; din acestea peste 4 ha sunt dotate cu tot necesarul unei gospodarii taranesti (ateliere, constructii anexe, biserici, etc.). In anul 1977 a capatat denumirea de Muzeul Satului si de Arta Populara prin contopirea cu Muzeul de Arta Populara. Dupa revolutie, in luna martie a anului 1990, s-au dizolvat din nou, primul devenind Muzeul Satului, iar al doilea Muzeul Taranului Roman. Asezat pe o latura a parcului Herastrau in paralel cu soseaua Kiseleff, Muzeul Satului prin marimea sa, devine cel mai mare muzeu in aer liber din Europa, ce atrage prin frumusete numerosi turisti straini, dar si bucuresteni dornici de plimbare.